Toarșe Călin Popescu Tăriceanu,

dacă până la anii ăștia nu s-a milostivit nimeni să te educe și singur nu te-a dus capul să recuperezi, îți explic eu cum trebuie să te comporți, atunci când te prezinți la o autoritate, în vederea realizării unui act administrativ.

E simplu, nesimțitule!

Faci ca mama, care la aproape 86 de ani, cu sănătatea foarte șubredă, în prima zi după încheierea unui tratament staționar, a pornit la un drum de 100 km spre Ambasada României.

Îi expirase pașaportul în timpul celor șase luni petrecute în spital. A stat la rând ca ceilalți aproximativ 80 de cetățeni români, de la ora 8:30 până la ora 11:00, când a aflat că mai avea nevoie de traducerea unui act, deci nu putea depune cererea pentru eliberarea unui pașaport nou.

A făcut drumul întors, iar 100 km, a obținut traducerea necesară și la câteva zile a pornit din nou spre ambasadă, dimineața la ora 06:00.

Speranța că nu va mai avea atât de mult de așteptat dacă ajunge înainte de începerea programului i-a fost spulberată, mai avuseseră vreo 20 de persoane aceeași idee. Grosul a venit după ora opt și iar s-a umplut sala de așteptare a secției consulare cu români de toate vârstele, inclusiv vreo patru sugari și vreo șase copii foarte mici.

De data asta așteptarea a fost îndelungată și deși mama a fost la rând de la 7:30, toată tărășenia s-a încheiat la 12:15. Din păcate tehnica nu a funcționat optim, așa încât mama a stat peste o oră într-un  fel de cușcă, unde se fac fotografiile și se ia amprenta pentru pașaport, până când aparatura s-a îndurat să funcționeze.

Concluzionez: tărășenia a durat enorm, a fost enervantă și epuizantă, în timp ce tăricenia a mers rapid, în regim special, sfidând prostimea care stătea resemnată la rând.

Ești un nesimțit, toarșe, un nesimțit și-atât.